© Acest site face parte din V.I.P MEDIA GROUP

Michael Jackson, castrat chimic. Secretul din spatele vocii inegalabile


A avut o voce inegalabila si probabil nu se va mai naste cineva atat de talentat. Se pare insa ca a existat un secret in spatele acestei voci. Chirurgul Alain Branchereau vorbeste despre acest lucru in cartea sa, "Michael Jackson, secretul unei voci".

Chirurgul francez sustine in lucrarea sa ca vocea inconfundabila a lui Michael este rezultatul unei “castrari chimice” pe care artistul ar fi suferit-o in copilarie, ca urmare a unui tratament impotriva acneei.

“Cand a murit, am inceput sa ma gandesc la faptul ca Michael Jackson a fost un fenomen cu totul neobisnuit. Mi-am dat seama ca vocea lui era vocea unui barbat castrat”, scrie Alain Branchereau, chirurg la Spitalul Universitar Timone, din France, in cartea sa.

Medicul a analizat, impreuna cu alti colegi de breasla, inclusiv un endocrinolog, vocea megastarului. Cu totii au ajuns la concluzia ca Michael a suferit ceea ce se numeste „castrare chimica”. Mai exact, acesta a urmat un tratament cu un medicament anti-hormon masculin, ciproteron, pentru a scapa de acnee.

Substanta care intra in componenta medicamentului duce la inhibarea hormonilor masculini.

Ciproteron mai are drept efect blocarea perioadei de pubertate, nepermitand maturizarea vocii. Cand tratamentul este finalizat, pacientul „ramane cu laringe de copil in corp de barbat”.

„Cand avea 12 ani Michael Jackson avea probleme mari cu acneea. Stie toata lumea acest lucru, chiar el a vorbit despre asta ca despre o adevarata trauma a copilariei si adolescentei sale. Cred ca cineva i-a recomandat tratamentul cu acel medicament si el l-a urmat”, spune medicul.

Doctorul sustine ca a citit peste 20 de lucrari despre „castrarea chimica” si a analizat cazul lui Michael cu specialisti in dermatologie, urologi, chirurgi si psihologi.

Cartea "Michael Jackson, secretul unei voci" urmeaza sa apara pe piata pe data de 9 martie.

Arca lui Noe a viitorului. Asa va scapa omenirea de dezastrele naturale



Arata ca o constructie din filmele SF, insa aceasta metropola plutitoare poate sa fie solutia pentru orasele devastate de natura dezlantuita.

Aceasta constructie incredibila masoara peste 360 de metri, se intinde pe o suprafata de 30 de milioane de metri patrati si este proiectata sa gazduiasca pana la 40.000 de locuitori. Are inauntru tot ce exista intr-un oras: de la hoteluri, la magazine, cazinouri si scoli.

Designul Space Age include chiar si gradini, lifturi express - menite sa transporte oamenii pe verticala, si trotuare mobile pentru deplasarea pietonilor.

Aceste planuri au fost nascute din dorinta de a scapa lumea de necazurile aduse de dezastrele naturale, cum a fost orasul New Orleans distrus de uraganul Katrina in 2005. Pagubele au fost atat de mari incat comunitatea este si acum in proces de recuperare.
Forma triunghiulara a constructiei, denumita New Orleasn Arcology Habitat sau NOAH, ii permite sa faca fata unei furtuni extrem de puternice, deoarece lasa vantul puternic si norii sa treaca prin mijlocul ei.

Prevazuta cu panouri special create in caz de furtuna sau uragan, metropola face fata oricarui fenomen meteorologic fara a-i afecta pe cei din interiorul ei.

Kevin Schopfer, cel care a creat conceptul, a explicat ca echipa cu care a lucrat s-a axat pe respectarea a trei lucruri importante.

„Prima provocare a fost sa incercam sa rezolvam problemele pe care un uragan le-ar putea provoca. Trebuia sa asiguram un mediu stabil. A doua mare problema a fost sa rezolvam problema inundatiilor, asa ca am creat o constructie plutitoare. Iar cea de-a treia problema a fost sa asiguram o fundatie solida”, a declarat Schopfer.

Desi proiectul a fost realizat avand la baza dezastrul din New Orleans, Kevin Schopfer spune ca incredibila constructie ar putea fi folosita in orice alta zona afectata de inundatii puternice.

Teo Trandafir este in stare grava. Sufera de pancreatita severa necrozata


Informarea data astazi de reprezentantii Clinicii AKH din Viena este mai pesimista decat precedentele. Daca in urma cu doua zile, medicii anuntau ca starea pacientei se imbunatateste constant, astazi acestia spun ca Teo Trandafir este in stare grava.

"Doamna Teodora Trandafir se lupta cu pancreatita severa necrozata. Chiar daca nu exista o amenintare directa si imediata asupra vietii ei, boala in sine este periculoasa pentru viata pacientului si imprevizibila. Se afla sub tratament masiv de terapie intensiva si are nevoie de ingrijire interdisciplinara optima. Se afla sub anestezie generala si, momentan, nu poate comunica", au declarat reprezentantii Spitalului Universitar din Viena.

Situatia nu se va schimba in viitorul apropiat se arata in comunicatul postat pe site-ul Clinicii AKH.

Ce este pancreatita severa necrozata

Este cea mai severa forma de inflamatie asociata cu pancreatita. Practic, aceasta inflamatie provoaca moartea celulelor pancreatice, determinand astfel formarea de tesut necrotic (n.r. mort) la nivelul pancreasului, care se poate infecta.

Cantitatea tesutului necrotic determina gravitatea bolii si este cel mai important predictor de mortalitate in acesata afectiune.

Starea de sanatate a pacientului care sufera de pancreatita acuza necrozata poate evolua in trei directii:

- vindecare;

- pseudochist - complicatie a pancreatitei acute necrozate, manifestata prin "sechestrarea" de tesut necrotic, in jurul caruia se formeaza o capsula fibroasa;

- abces - se formeaza atunci cand tesutul necrotic se infecteaza. Se fomeaza prin trei mecanisme: formarea unui perete fibros in jurul colectiei fluide, ulcer duodenal penetrant sau infectia pseudochisturilor.

Teo Trandafir a fost supusa, in 24 februarie, unei interventii chirurgicale majore, in urma complicatiilor provocate de pancreatita si a unei infectii abdominale, anunta atunci Clinica AKH din Viena, intr-un comunicat de presa. Partile necrozate ale pancreasului au fost inlaturate si s-a efectuat drenaj extensiv si lavaj al cavitatii abdominale, precizau medicii de la Clinica AKH. Medicii care au operat-o pe Teo Trandafir mai spuneau ca interventia a fost un "succes" si adaugau ca aceasta va ramane sub observatie in zilele urmatoare, la Terapie Intensiva.

Clinica AKH anunta, la inceputul lunii februarie, ca Teo Trandafir a fost supusa unei proceduri endoscopice, se recupereaza bine si ar putea reveni in tara "curand". Ulterior, externarea ei a fost amanata, din cauza unei complicatii septice. Teo Trandafir a fost transportata, in 11 ianuarie, cu un avion privat, la Clinica AKH din Viena, dupa sase zile de internare la Spitalul Elias, cu diagnosticul de pancreatita acuta de severitate medie.

Joi, 6 ianuarie, deputatul PDL Teo Trandafir a fost internata la Sectia de Gastroenterologie a Spitalului Elias cu tulburari digestive, greata, varsaturi, frisoane. Deputatul a fost supus mai multor analize.

Vineri, 7 ianuarie, i s-au facut noi analize si un examen computer tomograf, a declarat managerul unitatii sanitare, Doina Dimulescu.

Surse medicale au declarat atunci, pentru Stirile ProTv, ca Teo Trandafir sufera de pancrearita acuta si ca starea sa necesita o interventie chirurgicala. Aceleasi surse spun, insa, ca pacienta nu a fost de acord sa fie operata.

Medicii sustin ca in astfel de cazuri pacientul intra in "conservare medicala" , pentru a fi stabilizat la nivel gastric. Se trece pe regim, repaos digestiv si tratament specific, iar daca nu raspunde la tratament se recomanda interventia chirurgicala.

Pancreatita poate aparea din cauza unei afectiuni cronice a cailor biliare care se acutizeaza, sau dupa consumul de grasimi emulsionate (maioneza, frisca, etc.).

Intr-o declaratie pentru showbiz.ro, Teo Trandafir a spus ca a fost nevoita sa cheme ambulanta dupa ce, timp de doua zile, nu s-a simtit bine.

Din cauza deshidratarii, medicii i-au administrat mai multe perfuzii.

In data de 11 ianuarie, Teo Trandafir a fost transportata cu un avion privat spre localitatea Linz, un oras din nord-vestul Austriei, iar de aici a fost preluata de o ambulanta a Spitalului AKH din Viena. Transferul a avut loc la solicitarea expresa a familiei, au declarat reprezentantii Spitalului Elias.

"Doamna Teodora Trandafir a fost internata marti seara (n.r. 11 ianuarie) in Spitalul Universitar din Viena. Motivul internarii l-a constituit o inflamatie acuta a pancreasului. Starea ei de sanatate este cauzata de un factor benign, cel mai probabil de aparitia unor pietre la vezica biliara, eliberate pe tractul biliar", se preciza in comunicatul remis, in data de 12 ianuarie, de spitalul vienez.

Acesti factori i-au cauzat deputatului PDL o forma acuta, dar usoara de pancreatita, insotita de o serie de disfunctii ale unor organe, mai scriu medicii austrieci in documentul citat.

"In acest moment, starea clinica a pacientului este stabila; nu are nevoie de ventilatie artificiala si este capabila sa comunice cu echipa medicala si cu rudele. Sectia interdisciplinara in care este ingrijita este specializata in tratamentul necesar acesteia", mai scriau atunci reprezentantii spitalului.

Studiu: jumatate dintre barbati, infectati cu virusul care provoaca cancer


Mai mult de jumatate dintre barbati sunt purtatori ai virusului HPV, care poate provoca mai multe tipuri de cancer, precum cel genital, faringian sau bucal. Sunt datele unui studiu realizat de cercetatorii americani.

Statistica indica un numar de 32.000 de cazuri de cancer provocate de acest virus in SUA, numai in 2009. Un studiu realizat pe 1.159 de barbati, cu varste intre 18 si 70 de ani, din tari precum Mexic, Brazilia si SUA a demonstrat ca pe masura ce acestia aveau mai multe partenere, riscul infectarii cu virusul HPV era mai mare.

Barbatii care au parte de o viata sexuala agitata si schimba mai mult de 30 de partenere prezinta un risc de 2,4 ori mai mare de infectare cu virusul HPV.

Numarul barbatilor infectati cu HPV a crescut cu 50% in ultimii 20 de ani. Ingrijorator este faptul ca una din tulpinile acestui virus, respectiv HPV 16, este cauza a 80% dintre cazurile de col uterin.

Medicii mai spun ca cel putin 50% dintre femeile si barbatii activi sexual vor fi infectati cu HPV la un moment in decursul vietii lor, atat in forme usoare sau grave care conduc la cancer.

Specialistii avertizeaza ca acest virus este foarte periculos, mai ales ca de cele mai multe ori nu este descoperit la timp si poate fi transmis usor prin contact sexual neprotejat. In plus, este un virus destul de 'silentios", in sensul ca nu prezinta simptome specifice. Doar in unele cazuri isi face simtita prezenta prin aparitia unor negi.


Infectia cu HPV - Virusul Papilloma Uman

Infectia cu HPV, identificat de Harald zur Hausen, laureatul premiului Nobel pentru medicina pe anul 2008, este foarte raspandit si foarte contagios. HPV- ul se poate gasi in saliva, urina, sperma si secretii genitale.

Infectia cu acest virus se produce de obicei prin contact sexual, dar uneori chiar contactul cutanat direct cu zona genitala poate fi suficient pentru transmiterea acestuia. Desi prezervativul este eficient in cazul multor boli cu transmitere sexuala si reduce riscul infectarii cu HPV, nu asigura protectie totala.

Vaccinarea precoce, respectiv intre 12-18 ani, poate preveni infectarea cu HPV. Exista conceptia ca fetele ar trebui vaccinate cu precadere. Insa vaccinarea impotriva HPV ar trebui facuta si baietilor inaintea inceperii vietii sexuale, sunt de parere unii specialisti.

Cum poate fi diagnosticat HPV aflati aici.

De la infectia cu HPV la boli grave

Bolile care pot rezulta din infectia cu HPV pot fi benigne, respectiv tumori in zona anusului, vulva, vagin si partea interioara a coapselor, sau maligne, precum cancer de vulva, vagin, anus, col uterin, orofaringian (n.red. -gat).

Opt tipuri de virus Papiloma uman (HPV) sunt responsabile cu declansarea a 90% din totalul cazurilor de cancer de col uterin pe plan mondial, potrivit celui mai vast studiu realizat vreodata asupra genotipurilor HPV, ale carui concluzii au fost publicate in revista The Lancet Oncology. Dintre cele opt tipuri de HPV care prezintă cele mai mari riscuri , trei (16, 18 şi 45) sunt cele mai frecvente.

Infectia genitala cu HPV (Human Papilloma Virus) este una dintre bolile cu transmitere sexuala cele mai raspindite, avand o prevalanta de 20-40% in rindul femeilor tinere din diverse tari in care a fost studiata.

Numarul deceselor cauzate de cancerul de col uterin a fost estimat la aproape 328.000 pe plan mondial in 2010, iar 80% dintre aceste cazuri provin din tarile in dezvoltare.

Afla cum va fi vremea pana in luna mai


Cand vine primavara? Afla cum va fi vremea pana in luna mai

Meteorologii anunta ca regimul termic intra in valorile normale pentru luna martie, adica maximele ajung si depasesc 10 grade Celsius. Afla in articol de cand! Aprilie va fi o luna racoroasa si va ploua.

Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu (ECMWF) prevede ca in urmatoarele trei luni vremea va fi in limite normale, fara fluctuatii prea mari de temperatura sau precipitatii.


Potrivit comunicatului lor, preluat de Administratia Nationala de Meteorologie, din martie pana in mai valorile termice vor fi normale sau mai scazute decat cele normale.

De saptamana viitoare vine primavara

Potrivit sefului ANM, Ion Sandu, "pana pe 6 martie temperaturile vor creste. De exemplu in Bucuresti vor fi 5 grade ziua si -4 noaptea. Spre primavara ne indreptam dupa data de 10 martie, cand vom avea maxime de peste 10 grade", a declarat acesta in urma cu 9 zile, la o videoconferinta cu prefectii.

Iata prognoza pentru lunile martie, aprilie si mai

Martie - cald in Baragan si Dobrogea, frig in Crisana

Regimul termic al aerului se va situa in limite apropiate de mediile multianuale lunare pe aproape intreg teritoriul, exceptand unele areale din nord-vestul tarii unde valorile termice pot fi sub normele climatologice, iar in sud-est peste mediile multianuale lunare.

Cantitatile de precipitatii vor inregistra valori apropiate de normele climatologice lunare in cea mai mare parte a zonelor. In centrul si nord-vestul tarii vor fi posibile cantitati peste mediile multianuale, iar local in sud-vest, sub normele climatologice lunare.

Aprilie - ploua mai mult in Moldova si Transilvania

Temperaturile medii lunare vor prezenta valori apropiate de normele climatologice in majoritatea regiunilor, iar in sud-vestul, sudul si local in centrul tarii, acestea se pot situa sub mediile multianuale lunare.

Sub aspect pluviometric, precipitaţiile vor inregistra valori apropiate de normele climatologice lunare in sudul, sud-estul si vestul tarii, iar in centrul si estul teritoriului, cantitatile vor fi peste mediile multianuale.

Local, in sud-vestul tarii sunt posibile cantitati de precipitatii sub mediile multianuale lunare.

Mai - racoare in Banat si ploi in Centru

Regimul termic al aerului va prezenta valori apropiate de mediile multianuale lunare in cea mai mare a tarii, iar local in sud-vestul teritoriului, valorile temice vor fi sub normele climatologice.

Cantitatile de precipitaţii lunare vor inregistra valori apropiate de normele climatologice in majoritatea zonelor tarii, iar local in centrul teritoriului, precipitatiile vor fi peste mediile multianuale.

Pot aparea furtuni sau chiar inundatii

Meteorologii spun ca nu exclud posibilitatea aparitiei unor situatii cu valori extreme de temperaturi sau cantitati mai mari de precipitatii pe intervale scurte de timp ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.

Prognoza meteorologica sezoniera are un caracter orientativ si grad de realizare de peste 60-65%.

Vrajitoarele au scapat de "blestem"


Vrajitoria nu va intra in nomenclatorul de meserii, iar statul trebuie sa mai astepte pana sa le dea chitantier si sa ceara impozit clarvazatoarelor. Deputatii au respins propunerea prin care se dorea protejarea persoanelor inselate prin ghicit.

Chiar daca a fost initiat de 25 de deputati, proiectul de lege nu a primit decat zece voturi favorabile, 249 de alesi fiind impotriva reglementarii vrajitoriei.

Astfel, doamnele cu ghiocul pot rasufla usurate, cel putin pentru moment. Potrivit initiatorilor, legea se dorea a fi o bariera in calea practicilor oculte, dar mai ales in favoarea naivilor care erau pagubiti de vrajitoare.

In acelasi timp, proiectul prevedea impozitarea asa-ziselor vrajitoare, acestea avand chiar posibilitatea sa-si deschida cabinete. Oricum, chiar de la depunerea in Parlament a acestei legi, finantistii au sustinut ca ghicitul cu ghiocul nu poate fi impozitat.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...