© Acest site face parte din V.I.P MEDIA GROUP

Şerban Huidu in coma

BREAKING NEWS!

Şerban Huidu, în comă după ce a suferit un grav accident de schi în staţiunea austriacă Innsbruck
Şerban Huidu este în comă după ce a suferit un grav accident de schi, astăzi (n.r. 29 decembrie), în jurul orei 19:00.


Prezentatorul TV este un împătimit al schiului alegând de multe ori pârtiile din Austria
Prezentatorul Prima TV se afla în vacanţă alături de familia sa, în Austria. Toata bunădispoziţia lor a fost însă una de scurtă durată, urmând să se întâmple o tragedie. Huidu, aflat pe pârtie, coborând cu viteză, a pierdut controlul schiurilor sale şi s-a lovit de un pom. Din cauza vitezei, el a rămas inconştient după impact, neputând nici măcar să strige după ajutor. Ceilalţi schiori au fost cei care au anunţat salvamontiştii. Din primele informaţii ale medicilor ajunşi la faţa locului, starea prezentatorului TV este critică. După producerea accidentului, familia "cârcotaşului" a cerut ajutorul Ambasadei României în Austria.


Cancan a reuşit să stea de vorbă cu soţia lui Huidu, care disperată că soţul ei este în comă nu a putut spune decât că următoarele 24 de ore sunt critice. În maximum o zi, Cristina va afla care sunt şansele lui Huidu de supravieţuire. Cert este că ei i-au spus soţiei că s-au mai confruntat cu asemenea cazuri, iar pacienţii au trăit, reuşind să iasă din comă. El este internat acum la un spital din Austria, cu hemoragie craniană, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

Blestemul pârtiilor din Austria! Şi soţia lui a avut un accident tot la schi

Se pare că Huidu şi familia lui sunt bântuiţi de accidente. Anul trecut, tot in vacanţa de iarnă, soţia lui, a avut şi ea un accident pe pârtie. Deşi nu a fost la fel de grav, vacanţa lor a fost ruinată şi nu au mai putut continua distracţia. Şi mai dramatic este faptul că incidentul Cristinei a avut loc în apropiere de locul unde acum el a suferit tragicul accident.
Cristina, soţia "cârcotaşului", este disperată...

Şerban Sebastian Huidu are 34 de ani şi este prezentator de radio şi de televiziune. El prezintă în fiecare dimineaţă împreună cu Mihai Găinuşă show-ul matinal de la radio Kiss FM, precum şi show-ul satiric săptămânal de la Prima TV, "Cronica Cârcotaşilor". El este căsătorit cu Cristina şi are doi copii, de patru ani Rareş, şi respectiv doi ani. Emisiunea lui este una dintre cele mai urmărite producţii TV de mai bine de 10 ani. În prezent, Şerban Huidu a devenit unul din brandurile televiziunii din România fiind ascultat zilnic la radio şi urmărit la TV de sute de mii de oameni. Numai pe Facebook Huidu are aproape 15.000 de prieteni.

Cancan.ro a anunţat în premieră tragica ştire despre accidentul lui Şerban Huidu

TU CE PARERE AI? LASA UN COMENTARIU!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...